Teoria ca teoria, da’ practica...

Acum vreo douăj’ de ani şi mai bine învăţam de-mi săreau capacele pentru un „cui al anului”, examenul de Mecanică şi acustică. Obişnuită din liceu cu modelul „dacă ştii teoria, problemele-s no problem”; m-am concentrat doar pe teorie fără să mă mai gândesc că acum noul aparat matematic necesar problemelor de fizică nu-mi mai era atât de familiar ca-n şcoală. Examenul scris consta exclusiv din probleme şi l-am picat lamentabil. Am intrat (ce ruşine...! J)  în oral: exclusiv teorie, pe care o suflam. Şi aşa m-am scos.

Modelul ăsta al teoriei pe care nu ştii cum s-o aplici acum, că ştiu şi altceva, l-am observat şi în şcoala tradiţională, aşa cum e ea gândită. Ne îndoapă cu informaţii. Şi apoi alte informaţii. Şi încă iar informaţii. Şi ne gândim /sperăm că aşa suntem pregătiţi pentru viaţă. Şi apoi intrăm fără menajamente direct în „examen”... Buuu.  Baiul e că aici, în viaţă, nu mai avem nici partea a doua a lui, nici un „re-” în vreo toamnă, decât în cazurile fericite.

... O diferenţă între şcoală şi viaţă e că la şcoală mai mult gândim, în viaţă mai mult simţim. Adică în şcoală acumulăm cu mintea pentru a ne pregăti pentru nişte examene pe care le vom da mai ales cu inima.

Bun. Am ajuns eu însămi profesoară, cu pâlnia într-o mână, cărţile şi experimentele în cealaltă, şi nişte seturi de căpşoare în care trebuia să fac ca acestea să se întâlnească. Nu zic, e nevoie de fizică să înţelegem de ce-urile. De mate, ca să învăţăm să gândim. De analizele literare ca să-nvăţăm să vedem paralelel dintre lucruri.. De...

Dar cine ne învaţă practica vieţii? De unde aflăm CINE suntem noi? CUM suntem noi? DE CE suntem aşa?

Într-o zi am ajuns cu o clasă-problemă la un curs de teambuilding Outward Bound. Nu mi s-au rezolvat toate contradicţiile dintre şcoală-teorie vs. viaţă-practică, dar dintr-o dată mi s-a arătat uşa. POARTA!! Dacă ar fi după mine aş face o şcoală nouă, una din temelii diferită. Cu adevărat şcoala altfel. O combinaţie de şcoală tradiţională, bazată pe logică şi informaţii, cu Şcoala Waldorf, care dezvoltă partea frumoasă, artistică, fără de care sufletul se ofileşte. şi cu şcoala de tip Outward Bound, bazată pe o pedagogie experienţială. Adică o pedagogie în care materialul didactic sunt sufletele iar lecţiile modelează viaţa la modul aparent jucăuş – de fapt, vorba poetului, „pentru copii şi pentru rafinaţi”. O pedagogie bazată pe simţire, pe trăirea efectivă a unor experienţe şi activităţi alese în aşa fel încât să ne stârnească să chiar participăm, activ, la propria noastră învăţare, şi încă bazată pe digerarea experienţelor pentru a extrage din ele învăţămintele pentru viaţă. Aşa ne descoperim în practică, efectiv, modul de a gândi, modul de a ne relaţiona şi a ne raporta la ceilalţi, modul de a acţiona – adică toate acele ingrediente care ne vor deveni destinul. Ca să nu mai avem nevoie de o a doua şansă la examenul de Mecanica vieţii.

Oltea Goia-Demian